Dragostea lui Dumnezeu prin zidurile groase ale Penitenciarului din Aiud.

Toate lucrurile au un inceput. Am planuit aceasta iesire in urma cu un an si am gandit-o pentru tinerii de la grupa noastra, ca un prilej de cunoastere a diferitelor modalitati de slujire si implicare in lucrarea Domnului. Nu mi-am propus sa fac eu toate lucrarile din Matei 25:35 ci mi-am dorit sa creez oportunitati pentru fratii mei de a-si descoperi chemarea si a intra in faptele bune pregatite mai dinainte de Dumnezeu.
Am locuit in Aiud 30 de ani si am trecut aproape zilnic pe langa zidurile groase ale penitenciarului fara a incerca sa inteleg viata de dincolo, limitandu-ma doar la a observa in copilarie cum grupuri de detinuti marsaluiau insirate spre terenurile cultivate din afara orasului. Mai tarziu, cand multi prieteni de-ai mei s-au angajat ca si gardieni, am aflat multe povestioare despre personajele din interior si aventurile lor. Totusi, nu fusesem niciodata dincolo de porti… nu simteam chemarea. Acum o simt. Inca din ultimele zile dinaintea vizitei noastre la Aiud am simtit lupta… am vrut sa renuntam, sa amanam. Totusi 14 dintre noi au invins si au ajuns in fata portilor, era prima victorie. Se asemana cu o batalie din vremea lui David, eram in fata unei cetati ce trebuia cucerita, am trecut de prima poarta si inaintam spre a doua cu putere. Inamicul se regrupeaza si la poarta doi ataca frontal si direct. Eram depasiti numeric, inamicul e mai puternic decat noi… dar nu e mai puternic decat Cel ce ne-a trimis acolo… a doua victorie. Misiunea noastra era sa ne pregatim camarazii, ce erau in teritoriul inamic, sa reziste pana va veni Marele Rege.
Dupa o lunga asteptare ne intalnim cu detinutii, sunt 30 de copii cu varsta intre 18 si 21 de ani. M-am uitat la ei si am inteles ca nu trebuiau sa fie acolo. Inamicul ii capturase si-i facuse robi ai lui. Am simtit ca Dumnezeu ii iubeste si ca vrea sa-i rascumpere, vrea sa-i scoata din robie. Nici o clipa nu am simtit ca as fi mai bun decat ei. Echipa a fost grozava, a luptat si, prin puterea Celui Preainalt, si-a indeplinit misiunea. A treia victorie. Ramane ca Dumnezeu sa faca sa creasca semintele puse de noi si, daca va crede de cuviinta, sa ne mai cheme in astfel de lupte. Sunt onorat ca marele Dumnezeu a ales sa ne foloseasca in acest fel.
            Acolo, m-a incercat un sentiment aparte. I-am privit pe acesti copii si am stiut ca Domnul ma face sa-i iubesc… neconditionat si fara rezerve. Vreau sa ma mai intorc acolo, cand ma va trimite Regele meu, si sa recastig pentru El pe cati mai multi… pentru ca ii iubeste mult.

                        Florin Avram 
                        Cluj-Napoca
                        22.apr.2011